Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale


Contributors to Wikimedia projects

Article Images

Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale (în engleză Congressional Space Medal of Honor) a fost autorizată de Congresul SUA în 1969 pentru a evidenția "orice astronaut care, în exercitarea atribuțiilor sale, s-a remarcat prin merite excepționale și prin contribuții la bunăstarea națiunii și a omenirii". Ea este cea mai mare decorație acordată de NASA, fiind decernată de președintele SUA în numele Congresului la recomandările administratorului National Aeronautics and Space Administration. Această medalie este o decorație diferită de Medalia de Onoare a Congresului, care este o decorație militară pentru vitejie deosebită și cavalerism în luptă.

Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale

Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale
Acordat de Congresul SUA
Țară SUA
Tip medalie
Eligibilitate astronaut NASA
Acordat pentru "merite excepționale și contribuții la bunăstarea națiunii și a omenirii"
Statut activ
Statistici
Fondat 29 septembrie 1969
Acordat/ă prima dată 1 octombrie 1978
Total acordate 28
Acordări
postume
17
Precedente
Următoarea (inferioară) Medalia NASA pentru merite deosebite

Bareta Medaliei de Onoare a Congresului pentru activități spațiale
Neil Armstrong a fost primul astronaut decorat de președintele Jimmy Carter în 1978, în timp ce următorii beneficiari Borman și Conrad stau așezaţi.

Deși Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale este o decorație civilă a guvernului Statelor Unite, ea este autorizată ca o decorație militară pentru a fi purtată pe uniformele militare americane ca urmare a prestigiului decorației. În astfel de cazuri, Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale este purtată ca o baretă după toate decorațiile Forțelor Armate ale SUA.

Pentru a fi decorat cu Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale, un astronaut trebuie să realizeze fapte extraordinare în timp ce participă la un zbor spațial sub autoritatea NASA. De obicei, Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale este acordată pentru descoperiri științifice sau acțiuni cu beneficii extraordinare pentru omenire. Decorația poate fi, de asemenea, acordată pentru vitejie extremă în timpul unei situații de urgență în spațiu sau pentru prevenirea unui dezastru spațial major. Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale poate fi, de asemenea, acordată post-mortem acelor astronauți care au murit în timpul unei misiuni spațiale americane; și până în 2004, toți cei 17 astronauți uciși în misiuni americane au primit medalia.

Pană în 2014, 28 de astronauți au fost decorați cu această medalie. Șaptesprezece au fost decorați post-mortem: 14 au murit în dezastrul navetei spațiale Challenger (1986) sau în dezastrul navetei spațiale Columbia (2003), iar alți trei au murit în incendiul astronavei Apollo 1 (1967). Un asterisc indică o decorație acordată post-mortem.

Imagine Nume Data decorării Decorat de Note Referințe
  Neil Armstrong 1 octombrie 1978 Jimmy Carter Apollo 11 (comandantul primei misiuni lunare, primul om ce a pășit pe Lună) [1]
  Frank Borman 1 octombrie 1978 Jimmy Carter Apollo 8 (comandantul primului zbor orbital lunar) [1]
  Pete Conrad 1 octombrie 1978 Jimmy Carter Skylab 2 (primul comandant al Skylab; responsabil pentru repararea defecțiunilor stației spațiale americane) [1]
  John Glenn 1 octombrie 1978 Jimmy Carter Mercury-Atlas 6 (primul american ce a zburat pe orbita terestră) [1]
  Gus Grissom* 1 octombrie 1978 Jimmy Carter Apollo 1, Gemini 3 și Mercury-Redstone 4 (comandantul primei misiuni cu echipaj uman din programul Gemini); a murit la bordul astronavei Apollo 1 [1]
  Alan Shepard 1 octombrie 1978 Jimmy Carter Mercury-Redstone 3 (primul american în spațiu) [1]
  John W. Young 19 mai 1981 Ronald Reagan STS-1 (comandantul primului zbor al unei navete spațiale) [1]
  Thomas P. Stafford 19 ianuarie 1993 George H. W. Bush Apollo-Soyuz Test Project (comandant american) [1]
  Jim Lovell 26 iulie 1995 Bill Clinton Apollo 13 (comandantul unei misiuni ghinioniste) [1]
  Shannon Lucid 02 decembrie 1996 Bill Clinton femeia astronaut americană cu cea mai lungă ședere în spațiu (depășită de Sunita Williams) [1]
  Roger Chaffee* 17 decembrie 1997 Bill Clinton A murit la bordul astronavei Apollo 1 [1]
  Edward White* 17 decembrie 1997 Bill Clinton Apollo 1 și Gemini 4 (prima ieșire în spațiu americană); a murit la bordul astronavei Apollo 1 [1]
  William Shepherd 15 ianuarie 2003 George W. Bush Expedition 1 (comandantul primului echipaj ce a ajuns pe Stația Spațială Internațională) [1]
  Rick Husband* 03 februarie 2004 George W. Bush STS-107 (a murit la bordul navetei Columbia) [1]
  Willie McCool* 03 februarie 2004 George W. Bush STS-107 (a murit la bordul navetei Columbia) [1]
  Michael P. Anderson* 03 februarie 2004 George W. Bush STS-107 (a murit la bordul navetei Columbia) [1]
  Kalpana Chawla* 03 februarie 2004 George W. Bush STS-107 (a murit la bordul navetei Columbia) [1]
  David M. Brown* 03 februarie 2004 George W. Bush STS-107 (a murit la bordul navetei Columbia) [1]
  Laurel B. Clark* 03 februarie 2004 George W. Bush STS-107 (a murit la bordul navetei Columbia) [1]
  Ilan Ramon* 03 februarie 2004 George W. Bush STS-107 (a murit la bordul navetei Columbia, singurul decorat care nu este cetățean american) [1]
  Dick Scobee* 23 iulie 2004 George W. Bush STS-51-L (a murit la bordul navetei Challenger) [1]
  Michael J. Smith* 23 iulie 2004 George W. Bush STS-51-L (a murit la bordul navetei Challenger) [1]
  Judith Resnik* 23 iulie 2004 George W. Bush STS-51-L (a murit la bordul navetei Challenger) [1]
  Ronald McNair* 23 iulie 2004 George W. Bush STS-51-L (a murit la bordul navetei Challenger) [1]
  Ellison Onizuka* 23 iulie 2004 George W. Bush STS-51-L (a murit la bordul navetei Challenger) [1]
  Greg Jarvis* 23 iulie 2004 George W. Bush STS-51-L (a murit la bordul navetei Challenger) [1]
  Christa McAuliffe* 23 iulie 2004 George W. Bush STS-51-L (a murit la bordul navetei Challenger, profesoară) [1]
  Robert Crippen 26 aprilie 2006 George W. Bush STS-1 (pilotul primului zbor al unei navete spațiale) [1]
  1. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab „Congressional Space Medal of Honor”. NASA. . Accesat în .